”Istoria este plină de cruzimile comise în revendicarea libertăților publice și private. Atenianii se făleau cu libertățile lor, pe când înhăma pe iloți la pietre de moară și-i învârteau cu biciul la teascurile de untdelemn; pe când dădeau lui Socrate să bea otravă ca să nu mai vorbească de unitatea dumnezeirii. Romanii vorbeau în forum de libertate, pe când mânau sute de mii de robi cu biciul, ca pe turme de vite, la lucrarea edificiilor colosale cu cari împodobeau cetatea eternă, și pe când aruncau pradă fiarelor sălbatice pe acei cari îndrăzneau să mărturisească în Christ. Împărații, baronii, toate revoluțiunile și toate conjurațiunile, pronunciamentele, loviturile de stat, toți și toate au jurat și jură în numele sacru al libertății, pretinzând că tot ce fac și au făcut ar fi pentru glorificarea libertății.
Ne putem întreba: cum se face că existența și dobândirea acestui drept al omului să fie încă disputată și contestată, de vreme ce toți o voiesc și o cer cerului și pământului, deoarece fiecare se zice gata a face pentru dobândirea ei toate sacrificiile de viață și de avere?
Cauza este că fiecare o voiește mai mult pentru sine și așa cum crede el că i-ar veni mai bine la socoteală, fără a se preocupa dacă acțiunile sale nu ating și nu jignesc libertățile altora. Lumea nu este încă pătrunsă de adevăratul sens al acestei prerogative. De aici coliziuni, luptă pentru deosebitele moduri de a înțelege, de a voi și de a practica libertatea: o încâlceală care nu se poate descurca de seculi, un adevărat antagonism, de unde autoritatea trage mijloace de a oprima împingând pe unii în contra altora, și unde demagogii găsesc un mijloc de a se face populari, preconizând libertăți stravangante, cari nu se pot realiza, dar cari adesea uimesc spiritele slabe și inculte.
Mulțimea nu este încă pătrunsă de ideea că libertatea unora nu trebuie să împiedice libertatea celorlalți.
O cucoană care plătise ștraf la Viena pentru că își bătea servitoarea, o biată țigancă pe care o luase cu dânsa în călătorie, când se întorcea în țară, după câteva luni, îndată ce a pus piciorul pe pământul românesc la Turnu-Severin, a salutat patria cu o păreche de palme pe obrazul bietei Oprichi, esclamând:
„Te salut, o, patrie de libertate, unde pot bate când voi!”
Sunt încă puțin acei cari înțeleg că fericirea unui popor stă în libertatea tuturor, iar nu în perfecțiunea unora și în apăsarea altora; și sunt numeroși acei cari cer libertatea astfel cum le-ar plăcea lor, fără a le păsa de ceilalți, de aceea vedem că ceea ce numesc unii libertate ia fel de fel de forme și că, în loc de a fi toți mulțămiți, strigă unii în contra altora, simțindu-se loviți și împiedicați în interesele și dezvoltarea lor.”
