Pe data de 26 iunie, România sărbătorește Ziua Națională a Drapelului, un moment în care națiunea își exprimă mândria și respectul față de simbolul său național. Această dată are o semnificație istorică profundă, fiind legată de evenimente cruciale din trecutul țării care au condus la adoptarea și consolidarea tricolorului românesc.
Originea drapelului românesc poate fi regăsită în anul 1834, într-o perioadă în care Țările Române începeau să se dezvolte din punct de vedere economic, iar conștiința națională cerea unitate și libertate. Domnitorul Alexandru D. Ghica Vodă, al Țării Românești, a obținut de la otomani învoirea de a utiliza steagul românesc pe corăbiile negustorești și în armată. Acest steag avea două culori, galben și roșu, iar cel destinat armatei era compus din trei culori, roșu, galben și albastru, având în mijloc un vultur. Acest moment este considerat începutul adoptării tricolorului pe teritoriul românesc.
În anul 1839, conform mărturiei francmasonului Jean Alexandre Vaillant, care a fost profesor și director al Colegiului Sf. Sava din București între 1831 și 1834, tricolorul a fluturat pentru prima dată pe muntele Pleșuva, în zona Comarnic, pe data de 29 iulie. Acesta poate fi considerat unul dintre cele mai vechi documente care atestă tricolorul ca drapel al Principatelor Române.
Cu cel puțin un deceniu înainte de oficializarea sa, tricolorul românesc era deja cunoscut drept simbol național în deceniul patru al secolului al XIX-lea. Importanța și semnificația acestui drapel s-au întărit în timpul revoluției din 1848, când tricolorul a devenit simbol al națiunii încă de la începutul victoriei revoluției burghezo-democratice. Pe data de 14/26 iunie, în acea zi remarcabilă, a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea decretului nr. 1, prin care s-a instituit drapelul național.
Revoluționarii din Transilvania și cei din Țara Românească au ridicat înalț stindardul tricolor, purtând inscripționată lozinca “Dreptate – Frăție”, acordându-i denumirea de ”
stindard al libertății”. Ulterior, prin decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, s-a stabilit că stindardele naționale vor fi tricolore, cu culorile dispuse vertical în ordinea următoare: albastru, galben și roșu. Această decizie a adus claritate în ceea ce privește aspectul drapelului.
În ziua de 15 iunie 1848, în timpul unei adunări populare desfășurate pe dealul Filaretului din București, s-a sărbătorit ziua de 11 iunie, considerată începutul revoluției și o “zi de mântuire pentru toată România”. Sub flamurile tricolore, românii și-au exprimat determinarea și speranța pentru un viitor mai bun. În aceeași perioadă istorică, la Adunarea de la Blaj, din 3/15 mai, “flamura cea mare tricoloră a națiunii române” a fost înălțată, simbolizând unitatea întregii națiuni române.
Astfel, Ziua Națională a Drapelului, celebrată în fiecare an pe 26 iunie, reprezintă un moment de comemorare și recunoștință față de tricolorul românesc, un simbol care îmbrățișează valorile și istoria națiunii. Este o ocazie de a celebra unitatea și libertatea poporului român, aducând în prim-plan evenimentele semnificative din trecutul țării legate de adoptarea și afirmarea drapelului național.
