Amintirile lui Ioan Dobrescu, negustor de pe ulița Batiștei/București. Manuscris aflat la Biblioteca Academiei Române (publicat de Ilie Corfus în Studii-si-articole-de-istorie-VIII_1966). Paginile despre revoluția lui Teodor Vladimirescu din 1821.
”Iar Tudor olteanu, cu pandurii lui şi cu arnăuţii ce să însoţise, pîrlea boerii peste Olt pă unde-i dovedea şi-i jăfuia.
- martie. au intrat Todor slugearu cu pandurii şi cu arnăuţii lui în Bucureşti, pă podu Calicilor. Iar din golanii lui, unii mai era ceva dedînşii, iar alţii cu vîrzobi de tei la opinci, alţii fără cremeni la pistoale, alţii armă nicidecum. Iar din sîrbi, tot mai era cevaşilea. Şi nimeni nu s-au găsit ca să le stea împotrivă dintr-atîta lume şi atîţia arnăuţi ce mînca lefi domneşti ! Şi au intrat fără nici o sfiială în casele Brîncoveanului de supt mitropolie.
(…)Îţi venea să nebuneşti de cintece olteneşti, de trăsnete de pisto[a]le. Nu mai auzeai ce e afară.
Toţi, nebuni de vin. Nu rămăsese găini. Era păduchi, să-i rîneşti. (…)
In săptămîna cea mare a Paştelor, a patimilor, au eşit Todor din tîrg în mănăstire în Cotrăceni, cu ostaşii săi, dindu-şi titlu de domn poruncitor ţării. Acolo să făcea divan, la el să da jălbi, de acolo să împărţea poştile, slujindu-i boerii ca unui domn. Şi orîndui ispravnici în toate judeţele şi porunci să să strîngă rămăşiţa birului pînă la mai, arunc]nd şi pă preoţi, ca să dea de fieşcare c]te taleri 10, şi să dea şi mănăstirile cele mari, fieşcare după puterea sa. (…)
(Despre o procesiune a eteriștilor în București) Şi în ceasu ce au întrat, au rădicat un steag cu trei văpsele, unul roşu, altu negru, altul alb, deasupra porţii caselor Belului din Işlicari, cu această noimă : roşu- sînge, negru- moartea, alb- slobozeniia. Iar cu alt steag asemenea
încungiura tîrgu pă toate uliţile. Cu doi popi greci cîntînd pe urma steagului, cu nişte sfinte moaşte. Iar alţii sloboziia puşci, pistoale, încît îţi lua auzul, plini de vin şi de rachiu în toate părţile, încît îţi era o grozăvie de crailîc a căuta asupra prea frumuşilor şi lăudaţilor Bucureşti. Şi de atite trăsnete de arme să făcuse nor deasupra oraşului de fum.(…)
(despre abuzurile arnăuților lui A.Ipsilanti. În județele Argeș, Dâmbovița, Saac etc ) Apoi ce să mai vezi de aci încolo ? Cine poate sa la socoteala jafurilor ce să făcea de dînşii în toate părţile şi batjocoriturile ce să făcea de ei în lume, dar mai mult la partea boerească. Că, deaca îi prindea, nu numai că-i jăfuia de-i lăsa în piei, ci pre bărbaţi, pre unii îi şi omora, iar pă cocoane şi pre fetele lor le batjocoriia cum le era voia, mai cu asupră decit turcii, ca ciinii, pre amîndoă părţile.
(despre abuzurile pandurilor din București) lară cai, arme, pă unde găsea, sau neguţător fie, sau la boer, le lua. Pivniţi cu buţi cu vin sau rachiu le spărgea. Cît putea să bea, bea, cît nu, să vărsa de sta pivniţele tot pline şi umbla turbaţi ca cîinii pă uliţe de marc beţie, slobozind armele. Iar găinile şi celelalte păsări de prin curţi, cu totul le lua. Orzuri, porumburi, fînuri, pă unde să găsiia, lua. Cît să mînca de cai, să mînca, cît nu, să mînca de păsări, vărsat. Puşcăriia şi alte închisori, unde să afla hoţi, pre toţi i-au însoţit cu ei. Şi care să da la ei în scris, pleca la jaf, şi care nu vrea să să scrie, legaţi ca pă dobitoace îi ducea la Cotrăceni de săpa la şanţurile care le făcea Todor pentru bătălie. Iar caleşcile boereşti, pă unde să găsiia, să punea beţi în ele cîte cinci şi şase de să primba. Iar pă drumuri, pă unde le ajungea, le sfărîma.
( De frica turcilor intrați în țară după 1 mai 1821)Iar băjenie, necontenit să tot căra : unii ~are scăpa în Brașov, alţii prin
Căldăroşani, pîn Znagov, în Cernica, în ostrovu Herăstrălllui şi al Fundenilor,
alţii în Ţigăneşti, alţii la munţi şi pin Cîmpina, carii’ pă undi:
ajurigea, alţii prin păduri. Băhăia pădurile de oameni şi de vitele tărani’lor,
‘că să rădicase toate satele în băjenie şi ajunseseră pînă în vîrful munţilor şi pînă în ”hotarul neamţului.
Iar noaptea, vineri în 13 spre sîmbătă, s-au rădicat Todor din Cotrăceni cu pandurii şi cu arnăuţii lui şi au apucat drumu spre PiteŞti. Iar Ghencea
şi cu delibaşa Mihalea şi bimbaşa Sava şi cu căpitanu lordache au apucat drumu spre Tîrgovişte.
Si am rămas noi singuri în Bucureşti.
Iar sîmbătă pă la prînz au făcut turcii veste de la Căţelu că au aruncat tunuri să vază de este cinevaşilea asupra lor? Iar cînd am auzit tunurile la Căţelu, unde pui frica norodului ? ! Cînd ne veni veste că turcii au ocolit Cernica şi este un vai acolo de să rădică glasul pînă la cer, şi pre un neguţător sîrmagiu l-au pus în teapă, iar pa altuI l-au tăiat.
Iar duminecă, mai 15 au încungiurat turcii Bucureștii şi au aşăzat ordiia din Dudești pînă în Floreasca şi au intrat în Bucureşti şi în Cotrăceni şi au pus strejile lor pă la toate mărginile, cu mai marele lor hagi Ahmet paşa, chehaia bei, dînd poruncă ca nimeni să nu mai iasă afară din Bucureşti.
Şi umplură toate uliţele de turci şi de calmuci şi de zaporojani.
Apoi, unde pui frica ? Că de nicăiri nici un razăm nu aveam, fără numai nădejdea la Dumnezeu. Şi cu atîta ne-au ferit Dumnezeu de am scăpat, că nimini dintre noi nu s-au arătat cu vreun fel de armă, sau să le stea împotrivă. Toţi nebunii să înţelepțiseră ca mieii şi eram morţi de jumătate. Adăstam ca oile junghierea.(…)
Iar din creştini, mulţi au perit în venirea lor.
Iarăşi un turc pre un simigiu cu tabla, ce mersese să vînză covrigi acolea aproape de Cernica, l-au tăiat şi pre alţi mulţi. Alții cîte trei zile pînă în gît în apă prin stuful Colintinii au stat, pînă au găsit aralîc de scăpare. Şi, în sfîrşit, gro(a)ză nespusă. (…)
Mai în 21, în zioa de sfinţii împăraţi Constandin şi Elena, 11 inşi au bătut în ţepi la capul podului Tîrgului de Afară. Mai 28 au tăiat doi inşi, unul la Butuc, altul la Beilic.”
In poză, detaliu de pagina din caietul amintirilor lui ioan Dobrescu.
