Proaspăt inaugurat, Palatul Culturii din Drăgășani va fi gazda unui eveniment cultural de excepție. Artiști din tot județul Vâlcea își vor expune lucrările, aici, în Turnul de sticlă al palatului.
Vernisajul va avea loc pe 9 decembrie, ora 17.00, la care vor participa oficialități ale județului Vâlcea și implicit ale municipiului Drăgășani.
Expoziția, organizată de cunoscutul pictor drăgășănean Viorel Trandafir, își propune a lansa un mesaj de solidaritate între artiștii vâlceni dar mai ales de a aduce în sufletul publicului o fărâmă de frumusețe și sensibilitate.
“Alături de o parte dintre artiștii expozanți am mai expus în evenimente locale, naționale sau chiar internaționale, am legat prietenii și am colaborat frumos de-a lungul anilor. De aceea am considerat oportun a organiza această expoziție, mai ales că avem și clădirea somptuoasă a Palatului Culturii, proaspăt inaugurată. Este un prim eveniment dintr-o serie lungă, deoarece mi-am propus să aduc aici pe unii dintre cei mai mari artiști contemporani.” povestește organizatorul acestui eveniment, Viorel Trandafir.
Vizitatorii sunt așteptați pe 9 decembrie de la ora 17.00 pentru a viziona expoziția celor treisprezece artiști participanți.
Expun artiștii Diana Mitulescu, Ana Edu, Gabriel Medvedov Rotomeza, Simona Elena Tacu, Patrick Pelgher, Dragos Popescu, Irina Ionescu, Lili Vega, Gelliona Schiopu, Adelina Iulia Ardeleanu, Vica Belu, Mirela Popescu și Viorel Trandafir.