Așa cum v-am obișnuit în paginile revistei noastre aducem săptămânal pe copertă câte unul dintre artiștii români contemporani. Povești de viață uluitoare, fascinante, unele adevărate lecții ni se dezvăluie în mod profund, împărtășind totodată o fărâmă din universul lor interior.
Adrian Scriminț aduce o lumină în negura societății actuale. Balerin și solist al Operei Naționale din Brașov, Adrian uimește constant publicul național sau internațional prin rolurile deosebite pe care le interpretează. Vede viața de la înălțimea scenei, privește în sufletul colectiv al publicului și se perfecționează constant, construindu-se pe sine însuși ca pe un medic al sufletului.
Vă lăsăm să îl cunoașteți într-un interviu atipic, în dialog cu pictorul Viorel Trandafir.
Viorel Trandafir: -Cine esti? Tu, în viziunea ta despre tine, cât mai sinceră… mai dezinvoltă…
Adrian Scriminț: -Am fost educat să fiu măcar cu un centimetru înaintea tuturor, dar când mi s-a declanșat punctul din inimă, după vârsta de 30 de ani, mi-am dat seama că sunt un individualist care dorește să își ducă experințele vieții până la Gorgota respectând și depinzând de toți ceilalți…
V.T. -Povestește-ne puțin despre cariera ta, repere profesionale, spectacole, colaborări…
A.S.: -Sunt balerin profesionist, am lucrat ca solist timp de 12 ani în șase teatre internaționale în cinci țări diferite: Teatrul Național. Novi Sad – Serbia, T.N. Pecs – Ungaria, T.N. Split – Croația, Stadtebung Nordharzer Theather – Halberstadt – Germania, T.N. Rijeka -Croația, T.N. Sarajevo – Bosnia și Herțegovina. În momentul actual balerin, solist al Operei Brașov. Am la activ, atât în viața teatrală cât și cea extrateatrală mii de evenimente, colaborând cu o multitudine de teatre, trupe cabaret, filarmonici etc, cu o experiență scenică impresionantă, în 2022 am împlinit exact 30 de ani de ieșiri consecutive la scenă…
V.T. -Cum e scena contemporană românească?
A.S.: -Nu aș vrea să fac comparație cu alte țări, cert este că lumina nu trebuie aprinsă numai la Metropolitan Opera, la Covent Garden, la Balshoi, la Boston sau la Sidney, mă bucur că reușim să o aprindem și în România, iată, cu precădere și la Brașov, căci altfel o relevantă parte a pământului ar trăi în obscurantism. Când m-am întors în România –în 2007— am fost foarte decepționat, bazând-mă pe crezul că zona geografică nu își merită artiștii, ulterior m-am conformat, dedicându-mă în totalitate grupului minuscul, dar elitist, al oamenilor care tânjescdupă artă și artiști. Și mă mai bazez pe un concept propriu: scoate arta din teatru și du-o în lume, în felul acesta câștigi noi și noi adepți…
V.T. -Balerin este o ‘meserie’ destul de rară, povestește-ne cât se poate de dezinvolt cum ai ajuns să practici această artă cu atâta succes.
A.S.: – 20% din marea dorință a tatălui meu s-a realizat: din cei cinci fii dați cândva la balet eu am fost singurul care a rămas, ceilalți s-au îndreptat către box, devenind sportivi recunoscuți în loturile de box naționale, multipli campioni zonali. Născut fiind într-un sat „neelectrificat nici în ziua de astăzi” – așa cum îi place să spună; prin anii 60, în armată fiind, a fost dus cu arcanul la un spectacol de balet în care presta Maia Plisetskaia. Fiind o meserie atât de curată, a jurat că își va da toți copiii la balet, ceea ce a și făcut. Am vrut să mă las și eu de balet, dar crează dependență, mrejele sale te cheamă înapoi, precum un farmec…
V.T. -Artistul trebuie sa fie atasat de opera sa, să se identifice cu ea sau sa fie complet detasat si sa o trateze cu superficialitate și distanță?
A.S.: -Chiar dacă am întâlnit în drumul meu îngrijorător de mulți artiști care tratează arta detașat, cu superficialitate și distanță, făcându-și din această vocație o simplă meserie, eu sunt ferm convins că arta este într-adevăr un vârf al piramidei, artistul fiind un mijlocitor între om și divin, fiind ferm convins că trebuie să îi acorde operei sale tot interesul din lume, până la sacrificiu. Chiar dacă există riscul ca în anumite laturi ale preocupării sale să rămână neînțeles, până la urmă îl va admira cineva, fie și Creatorul. Metaforic vorbind, dacă pe teritoriile noastrearhitecții nu știu să ctitorească piramide orientate cu vârsul în sus, trebuie să ne dăm silița să îi învățăm cum să le facă, tocmai prin implementarea în cel mai serios mod al artei…
V.T. -Cât de departe trebuie să mergi cu sufletul și cu mintea pentru a reda prin dans mesajul cât mai precis al compozitorului, mai ales în cadrul operelor de muzică clasică?
A.S.: -Îmi place adeseori să spun că trebuie să fii foarte apt să filtrezi artistul de om. Sunt personalități distincte. Artistul e unul, cetățeanul altul. Nu îmi este pentru prima oară, dar sper să mă învăț și să îmi fie ultima, situația în care am fost fluierat de poliția rutieră pe trecerea de pietoni pentru că îmi repetam rolurile în trafic, atât de adânc intram în ele. Umorist fiind, cea mai mare nefericire a mea este că în vița normală nu mi se dă un credit maxim al seriozității, trebuind uneori să răcnesc la interlocutorul care m-a văzut prestând în tot felul de comedii că în viața reală mă transform într-un om la fel de serios ca și el și că așa cum depind de el oameni, direct proporțional depind și de mine. Pe de altă parte rezultatele sunt pe măsură: două premii pe cultură acordate de comunitatea brașoveană, personalitatea numărul 41 a Brașovului dintr-un top al personalităților organizat de Primăria Brașov, Agenția Metropolitană și revista economică FDW în 2017, la sondaj fiind chestionați 2000 de cetățeni luați aleatoriu. Peste mine este actorul Jean Paler, lista celor 50 de personalități culminând cu extratereștrii – Dumitru Prunariu, Horia Brenciu, Ion Țiriac etc…
V.T. -Care sunt indatoririle unui artist față de societatea în care trăiește? Față de comunitate?
A.S.: -Este un ambasador, un intermediar, un mijlocitor al societății. De exemplu, în 2001, pe când lucram în Teatrul Național Split din Croația, am fost trimis la înaintare alături de alți colegi cu spectacolul „Doamna Glembaieva” în republica Munte Negru, ca iz de împăcare între două state care s-au măcelărit. La spectacol a fost prezent și Milo Đukanović, actualul președinte al țării, pe atunci prim ministru. Actul artistic preceda întrevederii de îndulcire a condițiilor de colaborare între cele două state.
Artistul este denumit și medic al sufletului. Nu știu dacă reușește mereu. Dacă i se impune să surprindă un rol spasmodic, întortocheat, sau prestează în opera Rigoletto purtând pe el doar chiloți și stând călare pe o motocicletă, efectul de a-și transmite privitorului mesajul este un altul, dar măcar îl face să gândească. Acesta mai are menirea de a conserva informațiile din prezent și de a le transmite în viitor, precum și de a prelua moștenirea antecesorilor și de a o transpune pe scena cotidiană…
V.T. -Care este cel mai mare sacrificiu pe care un artist trebuie să fie gata să-l facă pentru arta sa?
A.S.: -Dacă este prea dedicat ajunge să se bucure de succes în singurătate, doar el, ghemuit într-o cameră obscură. Doar Dumnezeu îi va fi sincerul prieten. Amicii breslei nu îi vor gusta succesul, iar aplauzele sau ovațiile sunt mereu trecătoare, totul trebuie făcut cu măsură, drămuit, și asta vă spune un fanatic, trecut prin sacrificii, care nu și-a folosit pentru odihnă concediile și nici măcar duminicile (noroc că te salvează până la urmă viitoarea soție și ulterior familia). Când tragi linia socotelilor ieși perdant pe alocuri, iar fericirea se limitează la câteva secunde pe alocuri…
V.T. -Care consideri că trebuie sa fie parcursul vieții unui artist?
A.S.: -La început de drum munca necondiționată, cu doza sănătoasă de imaginație. Cu cât ne imaginăm cât se poate de îndrăzneț ce vom deveni, cu atât o să ni se îndeplinească jumătate din aceste vise. Spre apogeu ne liniștim, nu ne mai rămâne decât dăruirea necondiționată societății…
V.T. -La final las la latitudinea ta un cuvânt de încheiere pentru cititori.
A.S.: -Fascinante întrebări, de-a dreptul provocatoare, care mi-au dat frâu liber gândirii. Poate unele dintre cele mai ticluit puse de-a lungul interviurilor. Referitor la cei ce vor să ia calea creației, a artei: deși veți ajunge pe parcursul drumului și la decepții crâncene, voi, urmați-vă nestăvilit fericirea, căci pe cărările anevoiase ale carierei o veți întâlni implicit și pe aceasta!
